Papa Francisc a declarat vineri că oamenii care sunt indiferenți față de cei săraci îl jignesc pe Dumnezeu, îndemnându-i pe toți „să privească dincolo de toate luminile și decorațiunile” și să-și amintească de cei mai puțin norocoși.
Papa a celebrat o liturghie solemnă în Bazilica Sf. Petru pentru aproximativ 2.000 de persoane, numărul de participanți fiind limitat din cauza COVID-19, informează Reuters.
Cu câteva minute înainte de începerea Liturghiei din Ajunul Crăciunului, Italia a raportat 50.599 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, un nou record.
Papa Francisc a făcut referire la faptul că Iisus Hristos s-a născut în sărăcie.
„Frați și surori, stând în picioare în fața ieslei, contemplăm ceea ce este central, dincolo de toate luminile și decorațiunile, care sunt frumoase. Contemplăm Copilul”, a declarat Papa Francisc.
Papa Francisc, care a împlinit 85 de ani săptămâna trecută, a spus că pruncul Iisus s-a născut în sărăcie, iar acest lucru ar trebui să le reamintească oamenilor că slujirea altora este mai importantă decât obținerea unui statut sau decât vizibilitatea socială.
„Prin intermediul lor (al săracilor, n. red.) vrea El să fie onorat. În această noapte plină de iubire, să avem o singură teamă: aceea de a ofensa dragostea lui Dumnezeu, de a-l răni disprețuindu-i pe cei săraci cu indiferența noastră. Iisus îi iubește, iar într-o zi ei vor fi cei care ne vor primi în Rai”, a spus suveranul Pontif.
Papa a făcut referire și la muncitorii din întreaga lume și a deplâns faptul că multe persoane își pierd viața la locul de muncă.
„În această zi, să repetăm: fără accidente de muncă! Haideți să asigurăm acest lucru!”, a spus Papa.
Potrivit Organizației Internaționale a Muncii, aproximativ un milion de persoane mor în fiecare an în accidente de muncă.